Atracții Turistice

Mina de petrol – Sărata Monteoru

Acest sistem unic în Europa de extragere a petrolului prin puţuri este datorat boierului buzoian Grigore Monteoru. Este primul care a ştiut să valorifice un zăcământ care se găsea din abundenţă în zona de deal a Buzăului. Primele puţuri pentru extracţia ţiţeiului au fost săpate de afaceristul grec Grigore Monteoru, cel care la 1 iulie 1895 avea să întemeieze staţiunea dintre dealurile Istriţei.

Mina de petrol este monument UNESCO, de aceea a şi rămas în funcţiune. Aici lucrează şase angajaţi, care se supun unor reguli stricte: nu au voie să bea apă sau să mănânce în subteran şi nici nu pot lua obiecte proprii. Sursele de lumină instalate în subteran sunt izolate cu aer comprimat. În vecinătatea minei a fost amenajat un mic muzeu unde sunt expuse macheta obiectivului petrolier, vagoneţi de extracţie, alte unelte ale mineritului şi fotografii de epocă.

Bălțile de nămol – Sărata Monteoru

Inca de la venirea lui Grigore C. Monteoru in locurile in care care astazi este Statiunea Sarata Monteoru s-a incercat valorificarea resurselor terapeurice printre care si namolul.

Pe unul din versanţii împăduriţi care înconjoară staţiunea se află câteva mici bălţi, neamenajate, cu nămol. Este un nămol cu totul special, format din argila locurilor, apa sărată şi ceva zăcământ de ţiţei. O resursă care nu a fost cercetată niciodată ştiinţific, dar pe care localnicii şi cei din satele învecinate sau chiar din oraşul Buzău o cunosc foarte bine.

Acest tratament are efecte într-o gamă uimitor de vastă de afecţiuni, de la reumatism cronic şi degenerativ la lombosciatică, dureri musculare rebele, sechele după fracturi, luxaţii etc. Uimitoare sunt efectele benefice ale acestei aplicaţii cu nămol în cazurile de sinuzită şi rinită cronică. Este bine de ştiut că această procedură este ferm contraindicată bolnavilor cardiaci cronici, celor cu hipertensiune arterială, precum şi persoanelor care au consumat înainte alcool sau sunt foarte obosite.

Izvorul nr. 6 – Sărata Monteoru

Izvorul nr. 6 este unul dintre cele 15 izvoare naturale identificate si valorificate de catre Grigore Monteoru, fondatorul statiunii, in ceea ce se dorea sa fie la acea vreme o statiune care putea concura serios cu Karlovy Vary.

Pentru o lunga perioada de timp izvorul nr. 6 nu a functionat, insa din 2009 a fost repus in functiune, prin decolmatarea vechiului izvor si amenajarea sa astfel incat sa poata fi folosita apa curativa de aici de catre localnici si turisti.

Desi are un debit foarte mic, iar umplerea unei sticlute poate dura chiar si cateva minute, proprietatile curative ale apei sunt argumentele solide pentru care putem afirma ca timpul asteptat este, in realitate, un timp investit. Apa din acest izvor poate vindeca boli precum ulcerul gastric si duodenal, gastrite, duo enite, dismicrobism intestinal, litiaza biliara, enterocolite, pancreatite, indigestii acute.

Apa izvorului a fost testata de Institutul de Biologie, iar calitatile curative au fost confirmate. Totusi doctorii recomanda consumul acestei ape doar sub indrumarea medicala. Apa poate crea mari probleme persoanelor care sufera de gastrita hiperacida si litiaza biliara cu calculi eliminabili daca este consumata fara indrumare.

Monumentul Eroilor din Sărata Monteoru

Monumentul eroilor din Sărata Monteoru a fost ridicat in anul 1933, pe locul donat de catre mostenitorii lui Grigore C. Monteoru, din fondurile oferite de catre Societatea Cooperatista ,,Munca” si Primaria comunei Monteoru (deoarece Sărata Monteoru era o comuna la acea vreme), la ordinul Mariei Sale Regele Carol al II-lea.

Inscriptia de pe monument este sapata in soclu si reaminteste eroii care au murit pentru patrie, nascuti in aceasta statiune. Dintre acestia, sunt amintiti 31 de eroi ucisi in timpul Primului Razboi Mondial si alti 30 de oameni, care s-au jertfit in Al Doilea Razboi Mondial.

Monumentul are un soclu masiv, de piatra, care sustine statuia din bronz a unui ostas aflat in actiune, cu mainile pe arma, exprimand darzenie si vointa de a apara cu orice pret pamantul stramosesc calcat de dusman. La realizarea monumentului au participat doua personalitati importante. In primul rand, soclul a fost realizat de catre Cristea Gheorghe Radulescu din Buzau. In ceea ce priveste statuia, aceasta a fost realizata de catre Ion Jalea, celebrul sculptor care a participat la Marele Razboi, si-a pierdut o mana si a continuat sa sculpteze asa pana la finalul vietii.

Capela Familiei Monteoru – Sărata Monteoru

Istoria familiei Stavri (deoarece acesta era numele de familie al lui Grigore Constantinescu înainte de a-și însuși numele de Monteoru), este una îndelungată și are originea în Grecia. Familia Stavri îl are ca reprezentant de seamă pe tatăl lui Grigore Constantinescu Stavri, fost luptător eterist, care s-a mutat cu familia sa în Bulgaria, dată fiind activitatea pe care o avea.

Situația destul de rea din Bulgaria însă, face ca familia să plece în România și să se stabilească la Brăila, loc unde micul Grigore Constantinescu Stavri o să locuiască. Se căsătorește cu Elena Perlea, însă aceasta din urmă moare, iar Grigore se recăsătorește în 1867 cu fiica unui boier, partener de afaceri, din Lipia, de lângă Buzău.

n interiorul capelei se află Grigore C. Monteoru și soția sa Elena, Virginia și Alexandru Angelescu (medic șef al Spitalului Colțea și cel care a introdus Bacalaureatul în 1925 în România), Gogu Monteoru și Elena Lascăr Catargiu (soția lui Lascăr Catargiu, primul ministru în timpul lui Carol I).

Parcul Dendrologic Monteoru

Parcul Monteoru este situat intr-o mica depresiune din Subcarpatii de Curbura, pe versantul de nord-vest al Dealului Mare, in centrul statiunii balneoclimaterice Sarata-Monteoru, la 18 km de municipiul Buzau.

Parcul dendrologic din jurul Vilei Monteoru a fost conceput în stil englezesc. Realizarea acestuia a fost începută în timpul vieții lui Grigore Monteoru și terminată de moștenitorii săi, în 1904. Au fost plantate aici specii autohtone, alături de arbori și specii exotice din America de Nord, China, Japonia. Acesta cuprinde, pe langa speciile de plante si arbori care au o importanta stiintifica foarte mare, fantani arteziene si un foisor.

Vila Monteoru a fost înconjurată de un parc de peste două hectare, iar în jurul parcului au mai fost plantate alte opt hectare. Din vara anului 2012, atât parcul dendrologic, cât și vila Monteoru au fost retrocedate urmașilor familiei Monteoru, accesul publicului fiind deocamdată interzis. In prezent, parcul ocupa o suprafata de 5.162 mp si adaposteste specii forestiere si exotice: molidul, bradul alb, thuya, tisa, plopul alb, plopul negru, scumpia, salcamul galben.

Vila Monteoru – Sărata Monteoru

Staţiunea Sărata Monteoru este menţionată în actele de cancelarie emise de Vlad Călugărul, domnul Tării Româneşti, în perioada 1482-1496 drept o mică aşezare intitulată ,,Sărata”. Un al doilea document apare pe 27 mai 1510 in Hristovul domnitorului Vlad cel Tânăr, în care numeşte acest loc ,, locuinţa de la câmp, de la Sărata”. În anul 1707, Constantin Brâncoveanu, în drum spre Mănăstirea Râmnicului (ctitorie a unchiului sau, Mihail Cantacuzino), poposește la moşia din Sărata, unde avea case cu belvedere si ,,două pivmuţe de piatră”. Una dintre acestea mai există şi astăzi.

Din anul 1946 și până în anul 1947 conacul intră în posesia comuniștilor care înființează aici un sanatoriu. După căderea regimului, conacul devine un loc pentru copiii care veneau in taberele școlare. Ulterios, acesta a fost închis deoarece este într-o strare înaintată de degradare. Este foarte important de amintit și ziua în care Monteoru a murit, respectiv 30 decembrie 1898. Acesta a fost supranumit ,, vrăjitorul” care a transformat sălbatica vale de odinioară într-un mic paradis, fiind asemănată cu mici stațiuni din Elveția și Austria. Pe lângă acest titlu, el a fost unul dintre cei mai mari patrioți români și un adevărat filantrop.

Deși conacul nu poate fi vizitat, se poate observa de la porțile acestuia splendoarea care a fost cândva.

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” – Sărata Monteoru

Lăcaşul de cult a fost ridicat în anul 1876 de cel care a întemeiat şi staţiunea, ctitorie a boierului Grigore C. Monteoru.

Arhitectura bisericii este neobizantină cu influenţe neogotice, fiind proiectată de un arhitect german. În 1876, când ctitorul Monteoru a ridicat lăcaşul, a înzestrat-o şi cu frumoase obiecte de cult, odoare şi icoane, unele dintre ele păstrându-se şi astăzi. De-a lungul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori. Astfel, în 1946, i s-a înlocuit tabla acoperişului, afectat de puternicul cutremur din 10 noiembrie 1940. Seismul din 4 martie 1977 a provocat şi mai multe stricăciuni lăcaşului, fiind grav avariată turla mică. Între anii 1979 şi 1995 s-au reparat urmele lăsate de devastatoarele cutremure. În toată această perioadă, enoriaşii au fost nevoiţi să participe la slujbe în capela destinată familiei Monteoru. În anul 2002, lăcaşul de cult a fost resfinţit de Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei.

Catapeteasma bisericii este de patrimoniu, artistic lucrată în lemn de tei şi îmbrăcată în foiţă de aur, icoanele de pe ea fiind realizate de Constantin Dumitrescu în 1876, cele mici păstrându-se în forma lor originală. Din pacate, trecerea timpului si-a spus cuvantul, iar cutremurele care au avut loc si in aceasta zona a facut ca si peretii bisericii sa fie reparati si, odata cu ei, si pictura interioara.

Chilia lui Ambrozie – Breaza

Chilia lui Ambrozie se află situată pe Dealul Istrița, într-un masiv stâncos numit Culmea Șoimilor. Aceasta este locul unde a trăit sihastrul vreme de 55 de ani, fiind în prezent un monument istoric, frumos și interesant.

Ambrozie se trăgea din localitatea Greceanca și s-a născut într-o familie cu mai mulţi copii. La vârsta de 15 ani intră ca frate în obştea mânăstirii Ciolanu, iar la 21 de ani este tuns în monahism sub numele de Teodor. Peste ani, merge la schitul Prodromul de la Muntele Athos pentru a învăța rânduiala schimniciei de acolo. După 10 de ani revine la Ciolanu și primește în grijă oile mânăstirii. După un timp se retrage la schitul Cetăţuia sub numele de Ambrozie, unde stă până în 1925 când, după schimbarea calendarului (1924), este dat afară de episcopul locului.

A mai trăit sihastrul în smerenie şi rugăciune până la 13 septembrie 1980, când a plecat la Domnul (avea 91 de ani), ultimele zile petrecându-le într-un azil al Bisericii Ortodoxe pe Stil Vechi din judeţul Ilfov, mai apoi adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi, fiind înmormântat în cimitirul situat vizavi de școală.

Tabăra de sculptură în piatră – Năeni

Tabăra de sculptură în piatră Năeni este situate pe varful dealului Tigoarea, in masivul Istrita. Numele dealului pe care sunt expuse sculpturile provine din grecescul „tegora”, care înseamna „loc sacru”. Aceasta tabara este unică în Europa prin faptul că lucrările expuse aici sunt realizate de copii cu vârste sub 14 ani.

Intre 1986-1988, profesorul Gabriel Manole a adunat micuti din Slobozia, Naeni si Chisinau si a realizat tabara de sculptura de la Naeni. În anul 2009, primelor lucrari li s-au mai adăugat altele noi, realizate tot de copii, care au învăţat arta transformării pietrei în operă de artă, utilizand calcar cochilifer adus de pe plan local, din cariera de calcar aflata la 500 m de deal. Astfel au apărut sculpturile de la intrarea în tabără care formează complexul numit Dacologie.

Turistii veniti aici pot vedea urmatoarele sculpture in piatra: simboluri dacice (lupul dacic), chipul lui Decebal si soldati daci. Aceste sculpturi se afla la inceputul taberei, insa cine se incumeta sa mearga mai departe, o sa vada o tablita ce aduce cu un ceas solar, o caldare in care pare ca se scalda o femeie, o capatana a unui barbat cu mustata si chiar Sfinxul.

Biserica ,,Dintr-o Piatră” – Năeni

Biserica dintr-o Piatra, cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim” este considerată unică în Europa. Unicitatea deriva din faptul ca altarul, catapeteasma bisericii, zidurile ce o înconjoară, cât și toate decorațiunile interioare au fost sculptate în piatră – calcar alb de Năeni adus de la cariera din apropiere – un lucru rar întâlnit în ortodoxia europeană.

Biserica a fost ridicata la sfarsitul secolului trecut pe varful dealului Colarea din Naeni, langa o necropola tracica, la 600 m altitudine. Aceasta ii are drept ctitori pe intreprinzatorii care au exploatat cariera de calcar din apropiere. Aceasta a fost inceputa de profesorul Gabriel manole, iar apoi a fost preluata de Florin Jean Utica.

Echipa de sculptori care au realizat măreaţa lucrare a fost coordonată de sculptorul Gheorghe Terescenco. Pictura interioară cu fresce în mozaic și cea exterioară este realizată în manieră bizantină de pictorul Florentin Stan din Brădeanu. Atat picture interioara, cat si cea de la exterior respecta erminia calugarului grec Dionisie din Furna. Sfinţirea bisericii s-a făcut în aprilie 2008, în Duminica Floriilor, de către P.S. Epifanie Norocel – Edpiscopul Buzăului şi Vrancei.

Cloșca cu Puii de Aur – Pietroasele

Povestea Tezaurului ,,Cloșca cu puii de aur’’ începe să fie descoperită și cunoscută abia în anul 1837 atunci când, din întâmplare, doi săteni descoperă descoperă unul dintre cele mai mari tezaure descoperite vreodată.

Autoritățile de la acea vreme, care au dus o muncă titanică de recuperare a pieselor din tezaur, au concluzionat că era compus din 26 de piese dintre care doar 12 au mai fost recuperate. Tezaurul este expus în cadrul Muzeului Național de Istorie a României și este compus din: colanul elipsoidal, colanul cu inscripție runică, colanul simplu, patru fibule, patera cu figuri mitologice, două vase poligonale, un vas oenochoe și un taler. Greutatea total[ a tezaurului este de 18,79 kilograme de aur și cuprinde foarte multe pietre prețioase (granate, almandine, turmaline, smaralde, cristale de stâncă, safire și sticlă colorată).

În condițiile iminentei ocupări a Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale, Guvernul României a hotărât ca Tezaurul României să fie transportat pentru păstrare sigură la Moscova, în timpul Marelui Război. Întreg Tezaurul de la Pietroasa a fost trimis în decembrie 1916 la Moscova pentru păstrare, el făcând parte din Tezaurul României. Tezaurul de la Pietroasa a fost restituit partial {12 piese din totalul de 26} în anul 1956, an în care s-a organizat la București la Muzeul de Artă al Republicii o mare expoziție de prezentare, deschisă de Ziua Republicii – 23 august 1956.

Ruinele Cetății de la Gruiu Dării

Ruinele cetății de la Gruiu Darii reprezintă ceva unicat pentru Curbura Carpaților, fiind singura cetate cu origini dacice, cu zid de piatră. Vestigiile arheologice și cercetările realizate aici au probat teoria conform căreia așezarea este cu mult mai veche decât s-ar putea crede.

Cercetările arheologice au scos la iveală urme de locuire ale culturii Starcevo-Criș, cu o vechime de aproximativ 7600 de ani. Dat fiind faptul că exista o structură bine realizată a așezării și un punct de plecare, dacii au trebuit doar să refacă anumite porțiuni, să întărească așezarea și să o facă perfectă pentru locuit. Pentru epoca dacică târzie, la Gruiul Darii s-au descoperit complexe de tip moviliță, de regulă cu ring de piatră și uneori cu vetre. Au fost identificate mai multe vetre și materiale pentru întreținerea focului, care au fost încadrate în context pur spiritual.

Săpăturile și mai recente de pe acest șantier au dus la descoperirea unui biberon din Epoca de Piatră, cel mai vechi din lume, cu o vechime aproximativă de 5500 ani. În opinia specialiștilor, existența acelui biberon este o dovadă clară că maternitatea era tratată cu toată atenția. Dacă întâmpinau probleme de alăptare, femeile îşi hrăneau copiii cu lapte muls şi pus în astfel de vase. Biberonul are formă sferică şi un orificiu central, prin care se turna conţinutul. Prin alte două orficii laterale se scugea laptele. Vasul de tip biberon ar fi putut fi folosit şi pentru păstrarea unor substanţe preţioase, uleiuri, esenţe, vopseluri.

Pivnița Brâncovenească – Izvorul Dulce

In comuna Merei, mai precis intre Izvorul Dulce si Nenciulesti, in punctul numit ,,La Musceleanu intre vii’’, poate fi vazuta o movila de pamant, care ascunde o pivnita medievala, cel mai probabil datata, dupa tehnica de constructie, la finalul de veac al XVII-lea, apartinand stilului arhitectural al epocii brancovenesti. Specialistii in arhitectura au stabilit faptul ca in aceasta epoca existau trei tipuri de solutii constructive pentru modul de realizare a acestor pivnite, dar si o varianta care sintetiza cele trei solutii. Aceasta varianta de sinteza consta in dispunerea in jurul unui stalp central a patru compartimente egal acoperite cu bolti semicilindrice. Acest sistem il intalnim in mod obisnuit mai ales in cazul arhitecturii pivnitelor epocii brancovenesti in ceea ce priveste sistemul de boltire.

Din pacate, nu se cunoaste nimic despre locuinta care se gasea deasupra acestei pivnite, singurul lucru ce aminteste de aceasta fiind treptele de piatra de pe fatada nordica si care duceau, in mod cert, la nivelul locuintei. Adaugam si faptul ca pivnita are propriul sau sistem de ventilatie, care ar asigura si in momentul de fata, daca ar avea geamuri si usa, o temperatura constanta.

Crucea Manafului – Breaza

Între comunele Săhăteni și Năeni, pe un vechi drum frecventat de negustori în trecut, undeva ascunsă de vii, putem vedea Crucea Manafului. Aceasta este o cruce de piatră unică în țara noastră. Unicitatea sa constă în îmbinarea elementelor specifice creștinismului (personajele biblice) și pe cele ale islamului (elemente zoo și fitomorfe) sculptate chiar în piatră care o compune.

Crucea a fost ridicată în anul 1846, pe vremea domnitorului Gheorghe Dimitrie Bibescu și este considerată, conform istoricului Doina Ciobanu, ca fiind ultima cruce uriașă de piatră care se mai păstrează și cea mai mare din câte a existat. Ea are patru metri înălțime, are o grosime la bază de 64×43 centimetri și o greutate de șașe tone. Pe lângă elementele care se găsesc sculptate pe această cruce, ea prezintă unicitate și datorită celor patru stâlpi pătrați, înalți de 240 de centimetri și cu deschidere laterală de 153 centimetri, care se află în jurul ei și sunt ,,legați’’ între ei prin intermediul unui sistem ingenios.

Preotul Mihai Stănescu susţine că numele crucii, “a Manafului”, e dat din două motive. În primul rând, crede acesta, cel ce a contribuit la ridicarea baldachinului (stâlpilor şi coloanelor) s-a numit Manaf Selim/Gheorghe şi a fost ginerele preotului Costache Dinu Cârjan şi cumnatul postelnicului Ioniţă Cârjan, cei care au comandat construirea crucii. Apoi, susţine Stănescu, manaf, din turca veche (otomană), se traduce „monument”! Există şi astăzi în Turcia expresia: „Bir başka Manaf, Manaf yükseltmek” = ,,Un manaf ridică alt manaf”.

Vârful Istrița – Breaza

Dealul Istrița este un sit de importanță comunitară (SCI) desemnat în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în județul Buzău, pe teritoriile administrative ale comunelor Breaza, Năeni și Pietroasele.

Cuvântul „Istrița’’ provine din fondul lexical de origine traco-dacică și definește o formă de relief. Mai mult decât atât, într-o analiză lexicală mai modernă, acesta este format din structura indo-europeană „stru” și sufixul diminutivului specific slavon „ița”, și desemnează, în general, un relief foarte înclinat și chiar abrupt.

În anul 1892, istoricul Basil Iorgulescu nota că masivul este o imensă carieră de piatră de construcție, acoperit cu pășuni excelente și un barometru sigur nu numai al orașului Buzău, dar și al locuitorilor până aproape de Dunăre. Mai mult decât atât, acesta compara dealul cu „un colos natural ce se profilează treptat, treptat și se înalță triumfător, străjuind depărtările în toate direcțiile. Acesta este străvechiul și de mulți cunoscutul vârf al Istriței, menționat documentar încă din 16 septembrie 1519’’.

Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici – Berca

Pe glob, sunt aproximativ o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare. România, prin rezervaţia naturală din Buzău, se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa. În România, vulcani noroioşi pot fi întâlniţi şi în alte locuri, precum Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar şi în anumite zone colinare din Moldova, unde micii vulcani sunt numiţi ”gloduri” sau ”ochiuri de glod”. Însă, zona cea mai spectaculoasă în care se poate observa acest fenomen natural unic o reprezintă Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici din judeţul Buzău.

Oamenii de ştiinţă spun că impropriu sunt numiţi vulcani, pentru că prin conuri nu erupe magmă fierbinte, ci un noroi sedimentar rece. Sunt situaţi în partea centrală a Subcarpaţilor de Curbură, în apropierea comunei Berca, judeţul Buzău. Rezervaţia Vulcanii Noroioşi are patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Vulcanii noroioşi sunt nişte movile conice, asemenea unor pâlnii cu vârful în sus, care se formează la suprafaţa pământului, prin erupţia gazelor naturale care-şi croiesc drum de la adâncimi de circa 3.000 de metri spre suprafaţa pământului, printr-un strat de sol argilos, în combinaţie cu pânza freatică. Erupţia unui astfel de vulcan formează la suprafaţă conurile prin întărirea noroiului în contact cu aerul.

Vestigiile Rupestre

Trovanții Boziorului

Escapada Parc de Aventura

Escapada este primul parc de aventura din judetul Buzau dotat cu tiroliene, butuci suspendaţi, platforme, poduri, scări, toate interconectate intre copaci, in patru trasee cu diferite grade de dificultate.

Platformele, cablurile si in general traseele ofera oportunitatea trecerii la diferite inaltime de la un copac la altul, in conditii de totala siguranta, prin intermediul oferit de cablurile de asigurare si echipamentelor profesionale puse la dispozitie.

Smart Aventura

SMART AVENTURA Parc este un nou concept de petrecere a timpului liber atat pentru copii cat si pentru adulti.

Activitatile propuse sunt dezvoltate in cadrul a patru trasee cu grad de dificultate mediu si redus.

Sărata Monteoru